Apa este esențială pentru supraviețuirea noastră.
Știm cu toții că, organismul uman poate rezista câteva săptămâni fără mâncare, dar doar câteva zile fără apă sau că spălarea regulată a mâinilor este una dintre cele mai eficiente modalități de a evita îmbolnăvirea şi de a preveni răspândirea virușilor.
Într-o perioadă în care provocările de mediu la nivel global devin din ce în ce mai evidente, Ziua Mondială a Apei este un prilej de a aduce în atenția colectivă responsabilitatea valorificării și protejării surselor de apă atât din punct de vedere calitativ, cât și din punct de vedere cantitativ.
Ziua Mondială a Apei este sărbătorită în fiecare an pe data de 22 martie, iar tema ediției din acest an este „Apa și schimbările climatice” (”Water and Climate Change”).
Organizațiile europene și internaționale de standardizare au elaborat peste 1400 de standarde referitoare la apă, printre care se regăsesc standarde care privesc calitatea apei, alimentarea cu apă, sistemele pentru ape uzate și ape pluviale, infrastructura etc., fiecare reprezentând cele mai bune practici într-o serie de domenii.
Vă prezentăm 5 standarde care vin în sprijinul combaterii schimbărilor climatice din prezent.
- Cunoașterea impactului real pe care îl are utilizarea apei din cadrul unei organizații asupra mediului este primul pas în îmbunătățirea eficienței utilizării resurselor. Standardul SR EN ISO 14046, Management de mediu. Amprentă apă. Principii, cerinţe şi linii directoare este prima metodă convenită la nivel internațional pentru determinarea eficienței în folosirea resurselor de apa ale unei organizații.
- Schimbările climatice, creșterea populației și metodele de consum ale apei în producție și agricultură pun presiune asupra aprovizionării cu apă, astfel încât singura soluție este efiencitizarea consumului. Standardul ISO 46001, Sisteme de management pentru eficiența apei. Cerințe și ghid de utilizare vine în sprijinul organizațiilor pentru a fi mai eficiente în folosirea resurselor de apă. Standardul oferă metode și instrumente pentru evaluarea și contabilizarea utilizării apei, precum și modalități de identificare și punere în aplicare a măsurilor de optimizare a utilizării acesteia.
- Consumul de apă în agricultura este semnificativ, în special în instalațiile de irigații. Reutilizarea apelor uzate este o metodă sigură de a reduce presiunea asupra rezervelor limitate de apă. Standardele din seria ISO 16075, Orientări pentru utilizarea apelor uzate tratate pentru proiecte de irigare, sunt un instrument cheie pentru industria agricolă. Acestea conțin linii directoare pentru dezvoltarea și execuția proiectelor care folosesc ape reutilizate.
- Sistemele prin care tratarea apelor uzate se face local, pot fi o soluție igienică cu costuri reduse dacă aceasta este pusă în aplicare corect și dacă deșeurile sunt eliminate în siguranță. Standardul ISO 24521, Activități referitoare la apa potabilă și servicii de apă uzată. Orientări pentru managementul serviciilor oferă îndrumări practice pentru managementul și întreținerea serviciilor menajere de bază. Astfel facilitățile de salubritate devin mai sigure iar sănătatea oamenilor și a mediului sunt protejate.
- Standardul ISO 31800, Unități de tratare a nămolurilor fecale. Unități de recuperare a resurselor independente de energie, prefabricate, la scară comunitară. Cerințe de siguranță și performanță este în curs de elaborare în cadrul unui Comitet Tehnic ISO și va fi publicat în acest an. ISO 31800 are ca scop tratarea deșeurile umane într-un mod curat și ecologic, dar și transformarea acestora în resurse utile, cum ar fi apa potabilă.
Aceste standarde pot fi achiziționate de la ASRO, Departamentul Vânzări, e-mail: vanzari@asro.ro. De asemenea, ASRO vă pune la dispoziție standardele adoptate până în prezent referitoare la calitatea apei, alimentarea cu apă, epurare, canalizare etc.