Ca parte a Pactului Ecologic European, prin Legea europeană a climei, UE și-a stabilit un obiectiv obligatoriu de atingere a neutralității climatice până în anul 2050. Acest lucru necesită o scădere substanțială a nivelurilor actuale ale emisiilor de gaze cu efect de seră în următoarele decenii. Ca pas intermediar către neutralitatea climatică, UE s-a angajat să reducă emisiile cu cel puțin 55% până în anul 2030.
În acest sens, Comisia Europeană a prezentat o propunere de revizuire a legislației existente, cu scopul de a accelera instalarea infrastructurii pentru reîncărcarea sau realimentarea cu combustibili alternativi a vehiculelor și de a oferi surse alternative de alimentare cu energie pentru navele aflate în port și aeronavele staționare.
Parlamentul European și statele membre urmează să își pregătească pozițiile cu privire la Regulamentul privind infrastructura pentru combustibili alternativi (AFIR) propus de Comisia Europeană. AFIR este o componentă centrală a pachetului european ”Fit for 55” privind clima, care include, de asemenea, noi obiective de CO2 pentru mașini.
Activitatea de standardizare este fundamentală pentru întreprinderea unor acțiuni la nivel înalt care să vină în sprijinul acestui Regulament. De aceea a venit și o propunere de revizuire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și vehiculele utilitare ușoare.
Standardizarea este o modalitate esențială de a crea economii și o piață internă matură pentru acest sector. În temeiul Directivei 2014/94/UE privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi au fost adoptate seturi importante de specificații tehnice comune pentru aprovizionarea cu energie electrică, hidrogen și gaze naturale pentru transportul rutier, transportul maritim și transportul pe căile navigabile interioare.
Acesta este rezultatul activității desfășurate de către organizațiile europene de standardizare, în urma unui mandat din partea Comisiei Europene primit în anul 2015.
Pentru a asigura instalarea infrastructurii de reîncărcare și realimentare într-un mod coerent, este important să existe o interpretare comună a nevoilor tehnologice specifice care trebuie abordate pentru combustibilii diferiți, în fiecare modalitate de transport.
În ceea ce privește transportul rutier, activitatea de standardizare s-a axat pe aspecte electrotehnice, cum ar fi: prizele, bornele de ieșire și specificațiile privind siguranța electrică. Pentru a realiza interoperabilitatea deplină a tuturor componentelor ecosistemului de reîncărcare a vehiculelor electrice, există în prezent o nevoie urgentă de a standardiza în continuare interfețele de comunicare și de a dezvolta noi modele de date pentru a integra vehiculele electrice în rețea, inclusiv sistemele de gestionare a energiei ale clădirilor, dar și pentru a stimula dezvoltarea rețelelor de e-roaming la nivelul UE. În plus, punctele de reîncărcare electrică și de realimentare cu hidrogen pentru vehiculele grele reprezintă o prioritare pentru standardizare.
În sectorul transporturilor maritime importanța standardelor este fundamentală, în special pentru interfața navă-țărm, în porturile maritime internaționale și este direct legată de promovarea siguranței și a încrederii în dezvoltarea unor combustibili alternativi sustenabili.
În ceea ce privește transportul aerian, activitatea de standardizare se axează pe standarde europene noi în scopul sprijinirii creării unei infrastructuri interoperabile pentru alimentarea cu energie electrică a aeronavelor de aviație generală și a aeronavelor cu aplicații specifice, cum ar fi cele electrice cu decolare și aterizare pe verticală.
Printre domeniile pentru care urmează să se solicite elaborarea de standarde europene se numără:
- sisteme rutiere electrice, concepute pentru a transmite energie electrică vehiculelor în timpul deplasării;
- stații de alimentare cu biocombustibili;
- interoperabilitatea ecosistemului de reîncărcare a vehiculelor electrice;
- interoperabilitatea sistemelor pentru navigația maritimă și fluvială;
- alimentarea cu energie electrică a aeronavelor de aviație generală;
- adaptarea infrastructurii pentru combustibili alternativi la nevoile persoanelor cu handicap.
LISTA STANDARDELOR LA CARE SE FACE REFERIRE ÎN PROIECTUL REGULAMENTULUI AFIR
- EN 62196-2 – adoptat la nivel național ca SR EN 62196-2:2017, Fișe, prize, prize mobile pentru vehicule și conectoare de vehicul. Încărcare conductivă a vehiculelor electrice. Partea 2: Prescripții dimensionale de compatibilitate și interschimbabilitate pentru accesorii cu știfturi și teci de contact de curent alternativ;
- EN 62196-3 – adoptat la nivel național ca SR EN 62196-3:2015, Fișe, prize, prize mobile pentru vehicul și conectoare de vehicul. Încărcare conductivă a vehiculelor electrice. Partea 3: Prescripții dimensionale de compatibilitate și interschimbabilitate pentru cuple pentru vehicul cu știfturi și teci de contact pentru c.c și pentru c.a./c.c;
- ISO 17268 – adoptat la nivel național ca SR EN ISO 17268:2020, Dispozitive de conectare pentru alimentarea vehiculelor terestre cu hidrogen gazos;
- IEC/IEEE 80005-1 – adoptat la nivel național ca SR IEC/IEEE 80005-1:2021, Racorduri la utilități în port. Partea 1: Sisteme de racordare la mal, de înaltă tensiune (HVSC). Cerințe generale;
- ISO 14469 – adoptat la nivel național ca SR EN ISO 14469:2018, Vehicule rutiere. Conector de alimentare cu gaz natural comprimat (GNC);
- EN 16942:2016+A1 – adoptat la nivel național ca SR EN 16942+A1:2021, Carburanţi. Identificarea compatibilităţii vehiculelor. Reprezentare grafică pentru informarea consumatorului;
- EN 17186 – adoptat la nivel național ca SR EN 17186:2019, Identificarea compatibilității vehiculelor și infrastructurilor. Reprezentarea grafică a informațiilor destinate consumatorilor privind alimentarea cu energie electrică a vehiculelor electrice;
- ISO/TS 20100, Gaseous hydrogen — Fuelling stations;
- ISO 14687, Hydrogen fuel quality — Product specification;
- ISO 19880-1, Gaseous hydrogen — Fuelling stations — Part 1: General requirements.
Pentru achiziționarea standardelor, contactați-ne la adresa de e-mail: vanzari@asro.ro sau accesați magazinul online al ASRO: https://magazin.asro.ro/.