Dacă organizația dvs. are mai multe active în centrul afacerii, veți ști că o strategie eficientă de management al activelor, indiferent dacă activele sunt financiare, fizice sau organizaționale, contribuie întotdeauna la rezultate mai bune în activitate.
Printre beneficiile implementării sistemului de management al activelor pot fi enumerate: creșterea performanțelor financiare, eficiența managementului riscului, îmbunătățirea serviciilor și rezultatelor, demonstrarea responsabilității sociale, creșterea prestigiului, îmbunătățirea sustenabilității organizaționale, a eficienței și eficacității.
Auditarea și certificarea sistemului de management al activelor vă aduce credibilitate suplimentară.
Organismele de certificare au o mare responsabilitate față de părțile interesate, inclusiv față de clienții lor și și de clienții organizațiilor ale căror sisteme de management sunt certificate, în ceea ce privește asigurarea faptului că doar acelor auditori care demonstrează competență relevantă li se permite să efectueze auditarea sistemelor de management al activelor.
Scopul urmărit este ca toți auditorii sistemelor de management al activelor să aibă atât competențele generice descrise în ISO/IEC 17021, precum și competențele specifice pentru sistemul de management al activelor.
Specificația tehnică SR ISO/IEC TS 17021-5:2018, Evaluarea conformității. Cerințe pentru organismele care efectuează audit și certificare ale sistemelor de management. Partea 5: Cerințe de competență pentru auditarea și certificarea sistemelor de management al activelor prezintă cerințe de competență suplimentare pentru personalul implicat în procesul de certificare a sistemelor de management al activelor.
Este necesar ca organismele de certificare să identifice competența specifică a echipei de audit pentru domeniul de aplicare al fiecărui audit al sistemului de management al activelor. Selecția unei asemenea echipe de audit va depinde de diverși factori, inclusiv de tipul de produse, servicii și active ale clientului.
De aceea, specificația tehnică cuprinde cerințe privind cunoștințele necesare echipei de audit care trebuie să aibă cunoască și să înțeleagă:
- terminologia, definițiile și principiile pentru managementul activelor;
- practicile, activitățile și metodologiile de management al activelor relevante, precum și aplicarea lor;
- documente normative și standardele pentru sistemul de management al activelor;
- practicile de management al afacerilor și abordările pentru determinarea valorii activelor pentru organizație;
- terminologia, procesele, tehnologia și tipurile de active specifice sectorului clientului;
- produsele și serviciile, procesele și organizația clientului
De asemenea, sunt descrise cerințele de competență pentru cei care analizează raportul de audit și iau decizii referitoare la certificare, dar și pentru alt personal implicat în activități de certificare.
Și alt personal implicat în certificare, cum ar fi persoanele care efectuează analiza solicitării pentru a determina competența necesară a echipei de audit, pentru a selecta membrii echipei de audit și pentru a determina timpul de audit, trebuie să aibă cunoștințe și să înțeleagă produsele, serviciile și tipurile de active specifice sectorului clientului.
În 2017 au fost adoptate ca standarde române și alte standardele internaționale referitoare la managementul activelor și anume:
- SR ISO 55000:2017, Managementul activelor. Privire generală, principii și terminologie;
- SR ISO 55001:2017, Managementul activelor. Sisteme de management. Cerințe;
- SR ISO 55002:2017, Managementul activelor. Sisteme de management. Linii directoare pentru aplicarea ISO 55001.
Standardul SR ISO 55000:2017, Managementul activelor. Privire generală, principii și terminologie cuprinde aspecte privind managementul activelor (beneficiile acestuia, definirea activelor, managementului activelor, sistemului de management al activelor, abordarea bazată pe sisteme de management integrate), termeni si definiții specifice și informații cu privire la activitățile de management al activelor.
Standardul SR ISO 55001:2017, Managementul activelor. Sisteme de management. Cerințe specifică cerințele pentru stabilirea, implementarea, menținerea și îmbunătățirea unui sistem de management pentru managementul activelor, denumit în continuare în standard „sistem de management al activelor”.
Standardul cuprinde cerințe privind:
- contextul organizației (înțelegerea organizației și a contextului în care activează, înțelegerea necesităților și așteptărilor părților interesate, determinarea domeniului de aplicare a sistemului de management al activelor, sistemul de management al activelor);
- leadership-ul (leadership și angajament, politică, rolurile organizaționale, responsabilități și autorități);
- planificarea (acțiuni de tratare a riscurilor și oportunităților);
- suportul (resursele, competența, conștientizarea, comunicarea, informațiile documentate etc.)
- operarea (planificarea și controlul operațional, managementul schimbărilor, externalizarea);
- evaluarea performanței (monitorizarea, măsurarea, analiza și evaluarea, auditul intern, analiza efectuată de management);
- îmbunătățire (neconformitatea și acțiunile corective, acțiunile preventive, îmbunătățirea continuă)
Standardul SR ISO 55002:2017, Managementul activelor. Sisteme de management. Linii directoare pentru aplicarea ISO 55001 furnizează îndrumări pentru aplicarea unui sistem de management pentru managementul activelor în conformitate cu cerințele din ISO 55001. Standardul urmărește cerințele din ISO 55001, având aceeași structură ca acesta.