ISO la 70 de ani!
Povestea ISO a început în 1946, când delegați din 25 de țări s-au reunit la Londra pentru a discuta viitorul standardizării. Un an mai târziu, la 23 februarie 1947, ISO a fost în mod oficial înfiinţată. În această eră, de după război, membrii fondatori au văzut standardele internaționale ca un instrument cheie pentru eforturile de reconstrucție a lumii.
În anul 1947, scopul organizației a fost de a facilita coordonarea și corelarea standardelor elaborate de către organismele sale membre, toate acestea fiind entități naționale de standardizare în țările lor. Fondatorii au decis ca organizația să fie deschisă tuturor țărilor care doresc să colaboreze – cu drepturi egale și obligații egale.
Aceste principii fondatoare sunt încă valabile şi astăzi, iar familia ISO a inflorit, incluzând 163 de membri din aproape fiecare țară din lume. Standardizarea a parcurs un drum lung și standardele internaționale ISO, care acoperă în prezent aproape toate aspectele legate de tehnologie și de afaceri, va continua să asigure o schimbare pozitivă într-o lume în plină evoluție.
Primii pași
Ca urmare a creeării organizației, 67 de grupuri de experți (numite comitete tehnice) au fost create în domenii tehnice specifice, cum ar fi: tehnologia marină, produsele alimentare, textile, vopsele și echipamente de laborator, cu un mandat pentru a elabora standarde internaționale. Acest lucru a condus la apariţia, în 1951, a primului standard ISO (numit „Recomandări” la momentul respectiv) – ISO/R 1: 1951, temperatura standard de referință pentru măsurări industriale de lungime. De atunci, portofoliul ISO s-a extins pentru a include peste 22 000 de standarde care sprijină toate schimbările importante din tehnologie, de mediu și sociale care au avut loc în lume.
„De 70 de ani, ISO elaborează standarde care au modelat istoria noastră și au însoțit cele mai mari inovații ale lumii. De la standardizarea materialelor, a componentelor și echipamentelor pentru industria aerospațială sau industria automobilelor la măsurarea poluanților de mediu, de la stabilirea unui sistem de management pentru a garanta siguranța alimentelor în cadrul lanțului de aprovizionare la crearea unor linii directoare pentru interacțiunea om-robot, nevoia de standardizare internațională a evoluat mereu însoţind nevoile industriei și societății „, a declarat presedintele ISO Dr. Zhang Xiaogang.
Extinderea comunității
ISO a depus eforturi considerabile de-a lungul anilor să-și lărgească cercul de părți interesate, aducând diferite segmente de public de standardizare, cum ar fi consumatorii sau țările în curs de dezvoltare. În 1950 un număr de organisme noi, dintre ţările în curs de dezvoltare, au devenit membre ISO. Pentru a răspunde nevoilor acestor membri, ISO a înființat în anul 1961 Comitetul ISO pentru țarile în curs de dezvoltare (ISO / DEVCO), cu scopul de a oferi suport pentru elaborarea standardelor. Astăzi, trei sferturi din membrii ISO fac parte din țările în curs de dezvoltare.
Rolul vital al standardelor este acela de a contribui la îmbunătățirea satisfacției și siguranței consumatorilor. Integrarea punctul de vedere în elaborarea standardelor este, prin urmare, esențial, deoarece aceste perspective reale din viața de zi cu zi contribuie la asigurarea faptului că aspecte precum siguranța și calitatea sunt abordate în mod adecvat.
Importanţa rolului consumatorului a fost şi mai mult întărită prin crearea, în 1978, a unui Comitet subordonat Consiliului privind politica de consum, acum cunoscut oficial ca şi Comitetul ISO pentru politicile consumatorului (ISO / COPOLCO), care să promoveze și să încurajeze interesele consumatorilor în conţinutul standardelor.
Implicarea efectivă și amplă a părților interesate este esențială pentru menținerea relevanței standardelor internaționale. Pentru a asigura o relație puternică între standarde și inovație, ISO a construit relaţii de colaborare cu o rețea de organizații globale și regionale, inclusiv un parteneriat cu Comisia Internațională electrotehnică (IEC) și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT) și a stabilit legături cu peste 700 organizații internaționale care lucrează în domenii legate de standardizare. În plus, contribuția întreprinderilor mari și mici, a autorităților de reglementare și a guvernelor din întreaga lume este fundamentală pentru buna funcționare a ISO.
Provocări pentru viitor
„În ultimii 70 de ani, ISO a elaborat standarde care au generat progresul industrial, care au promovat comerțul global și îmbunătățirea sănătății, siguranței și mediului. Dar acesta este doar începutul”, spune Dr. Zhang.
„Privind spre viitor, este clar că lumea noastră se confruntă cu multe provocări care trec dincolo de granițele naționale: schimbările climatice, deficitul de apă, securitatea cibernetică și migrația pe scară largă sunt doar câteva dintre problemele cu care ne confruntăm astăzi, care necesită acțiuni integrate, internaționale. ”
Multe dintre aceste provocări au fost incluse în cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (SDG), adoptate de Organizația Națiunilor Unite, ca parte a agendei lor pentru 2030 cu privire la dezvoltarea durabilă. Lansat în anul 2015, SDG are obiective ambițioase pentru următorii 15 ani și va contribui la concentrarea acțiunilor internaționale pentru a pune capăt sărăciei, protejarea planetei și să asigure prosperitate pentru toți.
„Comunitatea ISO are multe standarde care pot ajuta organizațiile și companiile să abordeze această agendă”, spune Președintele ISO. „Suntem pregătiți să oferim instrumente eficiente pentru a ajuta diferitele comunități din întreaga lume să facă față acestor provocări și să contureze o lume mai bună.”
Viitorul standardizării este promițător!
În 1950 şi România se alătură comunităţii ISO prin Comisiunea de Standardizare, înfiinţată în 1948 pe lângă Consiliul de Miniștrii al Republicii Populare Române, prin Decretul nr. 334/19 februarie 1948.