Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), cu sprijinul ASRO, a publicat un ghid destinat profesioniștilor din cadrul autorităților contractante.
Utilizarea standardelor este voluntară. Acestea devin totuși obligatorii în momentul în care sunt incluse ca cerințe în documentațiile de atribuire, potrivit legislației referitoare la achizițiile publice, în contracte sau în anumite acte normative.
Rolul standardelor constă în protejarea intereselor consumatorilor şi ale statului prin asigurarea calităţii produselor şi serviciilor, a caracterului inofensiv al acestora pentru viaţa, sănătatea şi securitatea oamenilor, pentru bunurile materiale şi pentru mediu.
Standardele sunt instrumente care ajută la furnizarea soluțiilor eficiente pentru afaceri competitive, sprijinirea obiectivelor politicilor publice, sprijinirea certificării și supravegherii pieței și oferă un mecanism
eficace de promovare a protecției consumatorului și a responsabilității sociale.
Acestea asigură coerența caracteristicilor esențiale ale bunurilor și serviciilor, precum calitatea, aspectele de mediu, siguranța, economia, fiabilitatea, compatibilitatea, eficiența și contribuie la asigurarea faptului că produsele și serviciile corespund așteptărilor pieței.
Ghidul conține îndrumări în utilizarea și formularea adecvată a cerințelor de calificare legate de respectarea de către operatorii economici a unor standarde pentru sisteme de management al calității, sisteme de management de mediu sau alte sisteme de management, precum și la definirea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini, prin referire la standarde.
Iată doar câteva exemple de bune practici în formularea cerinței de calificare/selecție preluate din ghid:
- Contract de furnizare tonere imprimante – „Ofertantul va prezenta dovezi ale implementării sistemului de management al calităţii în conformitate cu SR EN ISO 9001 – în domeniul comerţului de bunuri, fie printr-un certificat emis de un organism de certificare acreditat fie prin alte mijloace de probă privind sistemul de management al calităţii ce pot fi furnizate”.
- Contract furnizare produse agroalimentare – „Ofertantul va prezenta dovezi ale implementării și menţinerii de proceduri bazate pe principiile sistemului de management al siguranței alimentare conform SR EN ISO 22000, fie printr-un certificat emis de un organism de certificare acreditat sau alte mijloace de probă privind sistemul de management al siguranţei alimentare, ce pot fi furnizate”.
- Contract de prestări servicii de reparații aparat rezonanță magnetică – „Ofertantul va prezenta dovada deținerii unei certificări specifice care atestă respectarea de către acesta a standardului de management al calității SR EN ISO 13485/SR EN ISO 9001 în domeniul reparare/mentenanță dispozitive medicale”.
Puteți consulta documentul aici