Eveniment – SR ISO 37000, Girul Calității în Guvernanță

ASRO, AAI și ENVISIA au organizat evenimentul “ SR ISO 37000, Girul Calității în Guvernanță” ocazie cu care 15 experți în guvernanță au dezbătut principiile standardului privind guvernanța organizațiilor.

București, 27 Septembrie. Conferința SR ISO 37000, Girul Calității în Guvernanță, organizată de ASRO, AAI și ENVISIA- Boards of Elite, și-a propus să aducă împreună standardele și guvernanța într-un exemplu de reușită a alinierii mai multor părți interesate care au colaborat în scopul adoptării în România a standardului internațional ISO 37000 privind guvernanța organizațiilor, un standard care a întrunit votul celor 44 de țări la nivel mondial, printre care și România. 

Conferința a promovat principiile incluse în standard pentru că, doar respectând aceste principii, companiile pot beneficia de o administrare responsabilă, un comportament etic și o activitate eficace, rezultate ce contribuie în mod proactiv la dezvoltarea și bunăstarea durabilă, asigurând astfel premisele îndeplinirii  nevoilor și a generațiilor viitoare. 

„Considerăm că nu numai România se află într-un moment de răscruce în ceea ce privește calitatea actului de guvernare ci întreaga lume. Ne aflăm  constant sub presiunea nevoii de asigurare a competitivității companiilor a provocărilor climatice, a creșterii diferențelor și inechităților socio-culturale sau a evoluțiilor macroeconomice negative. Standardul ISO 37000 privind guvernanța organizațiilor creează punți peste granițe prin asigurarea unui limbaj comun în domeniul guvernanței precum și garanția că, dacă standardele sunt respectate, promisiunea făcută către client este adevărată. Suntem extrem de bucuroși că, împreună ASRO, AAI și Envisia- Board of Elites, au cooperat în scopul promovarii standardului SR: ISO 37000 privind guvernanța organizațiilor”, au declarat reprezentanții ASRO, AAI și ENVISIA”

Panelul 1 a fost dedicat standardizării și a fost moderat de Directorul General ASRO, Iuliana Chilea. La panel au participat membri marcanți ai comunității de business din România care au evidențiat importanța standardelor, nu doar pentru mediul de afaceri, ci pentru întreaga comunitate. Povestea standardului ISO 37000 privind guvernanța organizațiilor, a fost prezentată de Victoria Hurth, care a coordonat grupul de lucru ce a elaborat standardul ISO 37000, și care a confirmat că principalele beneficii pe care acesta le aduce sunt încrederea și responsabilitatea.

Panelul 2 – moderat de Simona Fătu, președinte al Consiliului Director al AAI a adus în prim-plan diferențele de opinie ale vorbitorilor aflați în poziții și interese diferite în raport cu companiile despre al căror scop au vorbit. Nu a existat aceeași opinie nici în privința modului în care se împarte valoarea adăugată creată de companie sau în legătură cu funcțiile responsabile de elaborarea obiectivelor generale ale acesteia. Însă cu toții au agreat că pentru a exista și a se dezvolta, companiile au nevoie de alinierea tuturor celor trei concepte de scop, obiective și mod de împărțire a valorii între părțile interesate, iar potrivit standardului acesta este rolul principal al celor care  guvernează societățile.    

Panelul 3 a fost un schimb intens de idei despre rolul administratorilor neexecutivi, aflați în structurile de guvernanță ale societăților și despre provocarile din practică cu care aceștia se confruntă, despre nevoia reală sau nu de standardizare pentru o bună guvernanță.  Dialogul moderat de Adriana Lobdă – Co-Fondator Envisia Boards of Elite a adus în fața audienței perspectivele paneliștilor cu experiențe diverse, acestea conducând în majoritate către nevoia de educare continuă a administratorului neexecutiv în demersul acestora de a face față unui mediu complex, volatil și incert, pentru a asigura alinierea intereselor parților interesate în beneficiul organizației.

Evenimentul a avut loc în format hibrid, putând fi urmărit online la: https://youtu.be/GUscBGhwFec 

Mai multe detalii despre eveniment la: https://www.asro.ro/sr-iso-37000-girul-calitatii-in-guvernanta/

Standardul poate fi achizitionat de pe magazinul online asro – https://magazin.asro.ro/ro/standard/277533

Despre ASRO 

Organismul Național de Standardizare – este platforma națională pentru elaborarea și adoptarea standardelor europene și internaționale.

Ca parte a comunității globale de standardizare, fiind membru al ISO, IEC, CEN, CENELEC și ETSI, ASRO joacă un rol important în punerea la dispoziție, pentru o gama tot mai largă de părți interesate, a unui cadru ușor accesibil, necesar pentru participarea la activitatea de standardizare a acestor organizații și accesul la standarde.

Contact: https://www.asro.ro

Despre AAI

Asociația Administratorilor Independenți (AAI) reunește profesioniști aflați în structurile de guvernanță ale societăților cu precădere membri ai consiliilor de administrație, consiliilor de supraveghere. Misiunea AAI este de creștere permanentă a profesionalismului membrilor săi și de promovare a standardelor de guvernanță.  AAI este membru ecoDa – Confederația Europeană a Institutelor și Asociațiilor Directorilor Neexecutivi – platforma europeană care reunește asociațiile profesionale reprezentative din țările europene. Pentru mai multe detalii vă rugăm accesați https://www.administratorindependent.ro/

Despre ENVISIA

ENVISIA este prima școală de afaceri din România dedicată membrilor consiliilor de administrație, executivilor C-suite, precum și specialiștilor cu înaltă expertiză care vizează aceste poziții. Misiunea Envisia este de a dezvolta prin educație și servicii specializate, generații de directori care întruchipează profesionalismul, conduită etică și responsabilitatea, adăugând valoare întreprinderilor și comunității. Envisia promovează activ practici de guvernanță corporativă responsabilă, pregătind companiile și consiliile lor de administrație pentru ritmul contemporan al provocărilor curente și viitoare. 

Aflați mai multe despre noi la envisia.eu

GALERIE FOTO