Serviciile furnizate de laboratoarele medicale joacă un rol important în îngrijirea pacienților și, prin urmare, trebuie să satisfacă nevoile atât ale pacienților, cât și ale personalului medical implicat în tratamentul acestora. Astfel de servicii implică îndeplinirea cerințelor legate de solicitările de analize, pregătirea și identificarea pacienților, colectarea probelor, transportul, stocarea, prelucrarea și examinarea acestora, alături […]
Category Archives: Noutăți
Marți, 28 martie, Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorului (IMCO) din Parlamentul European a aprobat Raportul privind strategia de standardizare pentru piața unică. Cele două organizații europene de standardizare, CEN și CENLEC, salută această inițiativă care reprezintă o nouă recunoaștere de către Parlamentul European a rolului important pe care îl are standardizarea pentru funcționarea […]
CEN și CENELEC, împreună cu instituțiile europene, sărbătoresc 30 de ani de la semnarea Acordului de la Bruxelles din anul 1993, care a reprezentat un pas important în crearea Pieței Unice Europene și în promovarea încrederii în produsele și serviciile comercializate în UE. Importanța standardelor europene În ultimii 30 de ani, cele două organizații europene […]
Hyperloop este o tehnologie revoluționară de transport care promite să transforme modul în care oamenii se deplasează. Conceptul a fost prezentat pentru prima dată de către Elon Musk în 2013 și a stârnit imediat interes din partea comunității tehnologice și de transport. Ideea de bază a sistemului este aceea de a crea tuneluri vidate prin […]
În ultimii ani, omenirea a fost supusă unor provocări fără precedent. Anul 2023 se conturează a fi un an decisiv pentru viitorul Europei, nu doar prin prisma aniversării a celor 30 de ani de existență a Pieței Unice Europene. Ca răspuns la provocările pe care le-am avut de înfruntat în ultimii ani, Europa a început […]
România este statul cu cel mai redus procent de populație conectată la sistemele centralizate de aprovizionare cu apă din UE, aproximativ 30% din populație folosind apă din surse individuale, precum: fântâni sau puțuri forate, „apă neverificată din punct de vedere al calității”, spune Ministerul Sănătății La nivel european, în anul 2020, a intrat în vigoare […]