Accesul la aceste standarde este sponsorizat de Comisia Europeană.
Pe data de 18 decembrie 2018, CEN și Comisia Europeană au semnat un Acord de licență privind accesul sponsorizat la următoarele documente europene adoptate de ASRO ca standarde române:
SR EN 16931-1:2020+A1:2020, Facturare electronică. Partea 1: Model semantic de date pentru elementele esențiale ale unei facturi electronice;
Erata SR EN 16931-1+A1:2020/AC:2020, Facturare electronică. Partea 1: Model semantic de date pentru elementele esențiale ale unei facturi electronice;
SR CEN/TS 16931-2:2018, Facturare electronică. Partea 2: Lista sintaxelor conforme cu EN 16931-1.
Vă informăm că acestea sunt puse la dispoziția celor interesați în mod gratuit prin magazinul ASRO.
Obiectivul Directivei 2014/55/UE – privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice este de a promova utilizarea facturării electronice în domeniul achizițiilor publice prin asigurarea interoperabilității semantice și prin îmbunătățirea securității juridice. Beneficiile facturării electronice sunt maximizate atunci când generarea, trimiterea, transmiterea, primirea și prelucrarea unei facturi pot fi automatizate integral. Utilizarea unui standard european privind facturarea electronică și identificarea unui număr limitat de sintaxe este o garanție că aceste beneficii sunt dobândite în contextul pieței interne.
Acesta este motivul pentru care, Comisia Europeană a solicitat organizațiilor de standardizare europene (CEN/CENELEC), prin Mandatul de standardizare din 10 decembrie 2014, să elaboreze standardul european privind facturarea electronică și documentele sale conexe. Aceste documente au fost elaborate și adoptate ca standarde române, iar ASRO (organismul național de standardizare) a participat la nivel european prin membrii comitetului tehnic național 388 – Facturare electronică.
Utilizatorilor li se permite să realizeze aplicații derivate pe baza acestor standarde. Aplicațiile derivate, care se bazează pe/sau utilizează informații din aceste publicații, trebuie să includă o declarație pentru utilizatori, vizibilă, în care se precizează că aplicațiile sunt implementări ale publicațiilor europene și că reproducerea este permisă de CEN și de ASRO ca proprietari ai drepturilor de autor asupra standardelor.
Utilizatorii standardului sunt invitați să aplice pe fiecare factură electronică emisă următoarea declarație:
„Această factură respectă SR EN 16931-1+A1:2020, SR EN 16931-1+A1:2020/AC:2020 și SR CEN/TS 16931-2:2018”.
Pentru a intra în posesia lor, accesați magazinul ASRO, urmând pașii:
- Creați un cont în magazinul ASRO (în cazul în care dvs. sau compania dvs. nu dețineți);
- Adaugați în coș colecția gratuită;
- Optați pentru plata – numerar;
- Finalizați comanda;
- Veți primi un email de confirmare;
- Standardele vor fi disponibile in contul meu – Istoric comenzi (format pdf);
- Standardele vor purta watermark cu numele dvs. sau al companiei;
- Este interzisa difuzarea, copierea sau comerciaizarea acestora.