Bine ați venit la secțiunea noastră de întrebări frecvente!
Aici veți găsi răspunsuri la cele mai frecvente întrebări din domeniul standardizării. Scopul nostru este de a vă oferi un acces rapid și ușor la informațiile de care aveți nevoie.
Vă rugăm să consultați această secțiune și sperăm că veți găsi răspunsurile la întrebările dvs. mai jos.
Un standard este un document tehnic care poate fi folosit ca regulă, ghid sau definiție. Acest tip de document are un rol extrem de important în schimburile comerciale (de exemplu, prin respectarea cerințelor din legislația referitoare la punerea pe piață a produselor, prin stabilirea unui cadru legal în acordurile între partenerii de afaceri etc.), fapt care implică o largă utilizare a acestuia printre operatorii economici din întreaga lume.
Conform regulamentelor interne ale organizațiilor de standardizare internaționale/europene, standardul este un document, stabilit prin consens și aprobat de un organism recunoscut, care asigură, pentru un uz comun și repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatele lor, cu scopul de a se obține un grad optim de ordine într-un anumit context. Standardele se bazează pe rezultatele cumulate ale științei, tehnologiei și experienței cu scopul de a promova în mod optim beneficiile comunității.
Un standard român original este un standard a cărui inițiere are loc la nivel național, care se elaborează, în cadrul unui comitet tehnic, sub coordonarea ASRO și care este aprobat și publicat de ASRO, și pentru care nu există niciun standard internațional sau european corespondent.
Activitatea de standardizare naţională se desfăşoară în cadrul comitetelor tehnice de standardizare, organizate pe domenii de activitate. Activitatea acestora se desfăşoară atât pe plan naţional, cât şi pe plan european şi internaţional. Comitetele tehnice naţionale sunt în cea mai mare parte organizate ca oglindă a comitetelor tehnice europene şi/sau internaţionale.
Comitetele tehnice sunt entităţi fără personalitate juridică organizate și coordonate de organismul naţional de standardizare. Standardul SR 10000-3 stabileşte structura şi modul de lucru ale comitetelor tehnice. Comitetele tehnice ASRO sunt formate din experţi care reprezintă părțile interesate din economie în procesul de elaborare a standardelor, pe diferite domenii de activitate, coordonaţi de un reprezentant ASRO.
Lista comitetelor tehnice naționale o găsiți aici.
Standard armonizat înseamnă un standard european adoptat pe baza unei solicitări din partea Comisiei pentru aplicarea legislației de armonizare a Uniunii.” (Regulamentul UE nr. 1025/2012)
Aplicarea unui standard armonizat a cărui referință nu a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), în legătură cu un act legislativ de armonizare al Uniunii, nu oferă prezumția de conformitate cu cerințele din respectivul act.
„În cazul în care un standard armonizat satisface cerințele pe care le vizează și care sunt prevăzute în actul legislativ de armonizare aplicabil al Uniunii, Comisia publică fără întârziere o referință la standardul respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau prin alte mijloace în conformitate cu condițiile prevăzute în actul legislativ de armonizare aplicabil al Uniunii.” (Regulamentul UE nr. 1025/2012)
Aplicarea unui standard armonizat a cărui referință a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), în legătură cu un act legislativ de armonizare al Uniunii, oferă prezumția de conformitate cu cerințele din respectivul act.
În comunitatea de standardizare, standardul a cărui referință a fost publicată în JOUE mai este denumit standard armonizat citat în JOUE, standard european citat în JOUE sau, pe scurt, standard citat în JOUE.
În comunitatea utilizatorilor de standarde, se utilizează exprimarea „standard armonizat” pentru standardele armonizate citate în JOUE. Această exprimare poate crea dificultăți în înțelegerea diferenței dintre standardele armonizate în vigoare necitate și standardele armonizate în vigoare/anulate citate.
Producătorii, operatorii economici, organismele de evaluare a conformității, organismele de supraveghere a pieței pot utiliza standardele armonizate citate în JOUE pentru a demonstra că produsele, serviciile sau procesele pe care le oferă, le controlează sau le au în supraveghere sunt conforme cu legislația UE relevantă.
Comisia Europeană încurajează utilizarea standardelor armonizate citate în JOUE în prezumția de conformitate a produselor care urmează a fi introduse pe piață cu cerințele esențiale aplicabile acelor produse prevăzute în legislația relevantă de armonizare a Uniunii. Aceasta este considerată calea cea mai simplă și sigură de demonstrare a prezumției de conformitate.
Prezumția de conformitate rămâne valabilă doar atât timp cât se menține o referință la acest standard în lista publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se recomandă ca utilizatorii acestui standard să consulte frecvent cea mai recentă listă publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Da, atât timp cât se menține o referință la acest standard în lista publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Standarde
„«Standard» înseamnă o specificație tehnică, adoptată de un organism de standardizare recunoscut, pentru aplicare repetată sau continuă, a cărei respectare nu este obligatorie și poate fi unul dintre următoarele:
(a) «standard internațional» înseamnă un standard adoptat de o organizație de standardizare internațională;
(b) „standard european„ înseamnă un standard adoptat de o organizație de standardizare europeană;
…
(d) «standard național» înseamnă un standard adoptat de un organism de standardizare național.” (Regulamentul UE nr. 1025/2012)
Documente de standardizare europeană/internațională
„«Document de standardizare» înseamnă orice specificație tehnică, alta decât un standard european/internațional, adoptată de o organizație de standardizare europeană/internațională pentru aplicare repetată sau continuă și a cărei respectare nu este obligatorie”. (Regulamentul UE nr. 1025/2012)
Exemple de documente de standardizare:
Specificații tehnice (TS)
Sunt documente adoptate de o organizație de standardizare europeană/internațională pentru care există posibilitatea viitoare de acord asupra unui standard european/internațional, dar pentru care în prezent
- nu poate fi obținut suportul necesar pentru aprobarea ca standard european/internațional;
- există îndoieli cu privire la atingerea unui consens;
- subiectul este încă în curs de dezvoltare tehnică;
- există un alt motiv care împiedică publicarea imediată ca standard european/internațional.
Rapoarte tehnice (TR)
Sunt documente adoptate de o organizație de standardizare europeană/internațională care conțin materiale informative nepotrivite pentru a fi publicate ca standarde sau ca specificații tehnice europene/internaționale.
Ghiduri
Sunt document publicate de o organizație de standardizare europeană/internațională care oferă reguli, orientări, sfaturi sau recomandări referitoare la standardizarea europeană/internațională. Puteți consulta aici lista ghidurilor europene CEN și aici pe cea a ghidurilor europene CENELEC.
Documente de armonizare (HD)
Sunt documente normative CENELEC care implică obligația de a fi implementate la nivel național, cel puțin prin anunțarea publică a numărului și titlului HD și prin retragerea oricăror standarde naționale conflictuale.
Acorduri ale unui workshop european (CWA)
CWA-ul reprezintă un document de standardizare cu o durată de elaborare scurtă, realizat de specialiștii participanți la un workshop CEN și/sau CENELEC. Principalul avantaj al acestuia este că, datorită procesului de elaborare simplificat pe care îl are, poate fi publicat și diseminat foarte rapid și, prin urmare, poate ajuta la satisfacerea unor nevoi urgente la nivel european.
Acorduri ale unui workshop internațional (IWA)
IWA-ul reprezintă un document de standardizare cu o durată de elaborare scurtă, realizat de specialiștii participanți la un workshop ISO. Principalul avantaj al acestuia este că, datorită procesului de elaborare simplificat pe care îl are, poate fi publicat și diseminat foarte rapid și, prin urmare, poate ajuta la satisfacerea unor nevoi urgente la nivel internațional.
Nu. Standardele sunt lucrări elaborate de către mai mulţi experţi în cadrul comitetelor tehnice de standardizare (CT) sub iniţiativa şi responsabilitatea organizației/organismului de standardizare, care le şi publică. Ele reflectă experienţa şi cunoştinţele celor care sunt implicați în elaborare şi încorporează contribuţia intelectuală a fiecăruia. Prin urmare, standardele sunt creaţii – sub forma documentaţiilor ştiinţifice – protejate prin drepturi de autor încă din faza de proiect.
Standardele și proiectele de standarde pot fi achiziționate de la ASRO, în format hârtie sau electronic. Pentru eficiență și rapiditate, recomandăm verificarea tarifelor și achiziția din magazinul online – https://magazin.asro.ro/. Comenzile pot fi transmise la email- vanzari@asro.ro.
Catalogul standardelor adoptate la nivel național poate fi consultat aici.
Acesta oferă informații despre trasabilitatea documentelor de standardizare, relațiile dintre acestea, comitetul tehnic în care au fost adoptate, tarife, număr de pagini, alte informații utile.
Suplimentar, Platforma Info.Standard 5.0 oferă relațiile dintre standarde și legislație (acolo unde este cazul), previzualizarea domeniului de aplicare și a cuprinsului pentru fiecare standard român, informații utile în identificarea corectă a standardului necesar în activitate.
Standardele sunt lucrări elaborate de către mai mulţi experţi în cadrul comitetelor tehnice (CT) sub iniţiativa şi responsabilitatea organismului de standardizare, care le şi publică. Ele reflectă experienţa şi cunoştinţele celor participanţi la elaborare şi încorporează contribuţia intelectuală a fiecăruia. Prin urmare, standardele sunt creaţii – sub forma documentaţiilor ştiinţifice – protejate prin drepturi de autor încă din fază de proiect.
Dreptul de autor si drepturile conexe reprezintă instrumente și concepte legale care respectă și protejeaza drepturile autorilor legate de creațiile lor. Legea dreptului de autor are un rol decisiv in desăvârșirea drepturilor și contribuției sociale a deținătorilor.
Este interzisă difuzarea standardelor, în orice formă, prin orice mijloace, gratuit sau contra cost. Orice autorizare a difuzării de standarde naționale și/sau de publicații ale ASRO constituie obiectul unui contract distinct.
Respectarea drepturilor de autor asupra standardelor nu afectează libera lor utilizare și aplicare. Standarde se pot utiliza pentru: documentare și informare, implementare în cadrul organizației, aplicare în producție și în procesele din cadrul organizației, ca referențial într-un contract, procedură ori alt fel de documentație.
Nerespectarea drepturilor de autor asupra standardelor, conduce la aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.
Certificarea (sistemelor de management, personalului, produselor) reprezintă acțiunea unei terțe părți (organism de certificare) ce demonstrează că organizația furnizează servicii și/sau produse în conformitate cu un anumit standard referențial.
„Marcajul CE” (uneori cunoscut în mod necorespunzător ca „Marcul CE”) reprezintă declarația conform căreia produsul este conform cu toată legislația europeană aplicabilă.
Marcajul CE este obligatoriu doar în cazul produselor pentru care există specificații UE și care necesită aplicarea marcajului CE.
Cum se poate obține marcajul CE?
În calitate de producător, vă asumați în totalitate răspunderea pentru declararea conformității cu toate cerințele. Nu aveți nevoie de o licență pentru a aplica marcajul CE. Totuși, înainte de a-l aplica, trebuie:
- să garantați conformitatea cu toate cerințele aplicabile la nivelul UE;
- să stabiliți dacă puteți evalua singur produsul sau dacă trebuie să apelați la un organism notificat;
- să întocmiți un dosar tehnic de documentare a conformității: aflați mai multe despre documentația tehnică;
- să redactați și să semnați declarația UE de conformitate.
Dacă produsul poartă marcajul UE, iar autoritățile naționale vă cer acest lucru, trebuie să le furnizați toate informațiile și documentele justificative legate de marcajul CE.
O referință utilă este „Ghidul de implementare a directivelor bazate pe Noua Abordare și Abordare Globală” al Comisiei Europene, mai precis Capitolul 7 dedicat Marcajului CE, care poate fi descărcat aici.
MARCAJUL CE NU FACE PARTE DIN ACTIVITĂȚILE ASRO.
Chestiunile tehnice sunt de competența comitetelor tehnice naționale ASRO. Cu toate acestea, vă rugăm să rețineți că, de regulă, comitetele tehnice nu se ocupă în mod direct de întrebările venite din partea utilizatorilor de standarde.
Pentru a obține asistență pentru întrebări tehnice, vă rugăm să contactați: asro@asro.ro
„Organismele notificate efectuează sarcinile care țin de procedurile de evaluare a conformității menționate în legislația de armonizare tehnică aplicabilă atunci când este necesară intervenția unei părți terțe.
Un organism de evaluare a conformității este un organism responsabil cu efectuarea unuia sau a mai multor elemente ale evaluării conformității, incluzând una sau mai multe dintre activitățile următoare: etalonare, testare, certificare și inspecție. Organismele notificate sunt organisme de evaluare a conformității desemnate și notificate oficial de autoritatea națională competentă pentru a efectua procedurile de evaluare a conformității în sensul legislației de armonizare aplicabile a Uniunii, atunci când este necesară intervenția unei părți terțe. Acestea sunt denumite „organisme notificate” în temeiul legislației UE.
Organismele notificate își asumă responsabilități în domenii de interes public și, prin urmare, răspund în fața autorităților naționale competente. Pentru a fi eligibil, un organism trebuie să fie o persoană juridică stabilită pe teritoriul unui stat membru, aflându-se astfel sub jurisdicția respectivului stat membru. Cu alte cuvinte, statele membre sunt libere să decidă dacă notifică sau nu un organism care respectă cerințele stabilite în legislația de armonizare relevante a Uniunii.” (COMUNICAREA COMISIEI „Ghidul albastru” din 2022 referitor la punerea în aplicare a normelor UE privind produsele)
Standardele sunt clasificate conform Clasificării Internaționale pentru Standarde (International Classification for Standards, ICS).
Acest sistem clasifică standardele pe domenii de activitate și a fost elaborat de către Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) cu scopul de a servi drept structură pentru catalogarea standardelor și a documentelor de standardizare internaționale, regionale și naționale.
În magazinul ASRO – aici – pot fi căutate standardele aferente fiecărui domeniu de activitate din standardizare. Catalogul online Info.Standard 5.0 generează liste complete de standarde, cu informații la zi.
Directiva europeană este unul dintre actele legislative de armonizare ale Uniunii Europene care stabilește un obiectiv, într-un domeniu clar specificat, pe care trebuie să îl atingă toate statele membre. Fiecare dintre ele are însă libertatea de a decide asupra modalităților de îndeplinire a obiectivului stabilit.
În statele membre UE, directivele trebuie să fie transpuse la nivel național, transpunerea putând fi realizată printr-o varietate de proceduri legislative, în funcție de domeniul acestora.
Textul integral al Directivelor, Regulamentelor și a altor legislații ale UE poate fi obținut de la EUR-LEX, acolo unde puteți găsi „Directorul Legislației Comunitare în vigoare” și alte acte ale instituțiilor Comunității Europene.
O solicitare de standardizare (denumită anterior mandat) reprezintă o cerere din partea Comisiei Europene (CE) și a Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS), adresată către CEN sau CENELEC, pentru elaborarea de standarde/documente de standardizare în scopul sprijinirii aplicării actelor legislative de armonizare ale Uniunii Europene. Pentru a fi pusă în aplicare, solicitarea de standardizare trebuie aprobată de statele membre.
Toate textele solicitărilor de standardizare CE (mandate) sunt disponibile în baza de date a mandatelor CE.
Standardele sunt voluntare și bazate pe consens. Standardele stabilesc, pentru utilizări comune și repetate, reguli, prescripții sau caracteristici pentru activități sau rezultatele lor, în scopul obținerii unui grad optim de ordine într-un context dat.
Aplicarea standardelor armonizate sau a altor specificații tehnice rămâne VOLUNTARĂ.
Cu toate acestea, legile și reglementările pot face referire la standarde și chiar pot face ca respectarea acestora să fie obligatorie. În Uniunea Europeană, directivele, regulamentele și alte legislații UE pot face referiri la standarde europene.
De exemplu, în cadrul „Noii Abordări” în care standardele europene sunt utilizate pentru a oferi prezumția de conformitate cu „Cerințele esențiale” ale directivelor. „Cerințele esențiale” sunt obligatorii.
Cu toate acestea, produsele care respectă standardele europene citate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în temeiul Directivei Noua Abordare beneficiază de prezumția de conformitate cu cerințele esențiale.
Producătorii sunt întotdeauna liberi să aleagă orice soluție tehnică care asigură conformitatea cu cerințele esențiale stabilite de directivă.
Aceasta este o clauză foarte importantă atunci când producătorii de produse noi sau inovatoare pentru care încă nu există standarde doresc să-și certifice produsele conform cadrului legal european.
Standardizarea acoperă o multitudine de domenii: de la inginerie și construcții la servicii medicale și cercetare, de la servicii financiare și IT la nanotehnologie și orașe inteligente.
Sectoarele de standardizare ale ASRO, pot fi găsite aici.
Standardele europene publicate de CEN, CENELEC sau ETSI sunt elaborate de experți, stabilite prin consens și trebuie adoptate identic de către membri la nivel național. Este important de menționat că utilizarea standardelor este voluntară și, prin urmare, nu există obligația legală de a le aplica.
Cu toate acestea, standardele pot fi utilizate pentru a sprijini legislația și politicile UE.
„Respectarea standardelor armonizate [citate] oferă o prezumție de conformitate cu cerințele corespunzătoare ale legislației de armonizare. Producătorii, alți operatori economici sau organismele de evaluare a conformității sunt libere să aleagă o altă soluție tehnică pentru a demonstra conformitatea cu cerințele legale obligatorii.”
La nivel național, standardele române care adoptă standarde europene CEN, CENELEC sau ETSI sunt utilizate în sprijinul legislației din țara noastră.
SR este acronimul pentru „Standard Român”.
Obligatoriu, standardele se aplică împreună cu eratele lor!
În standardizarea română există mai multe tipuri de standarde-erată, numite, pe scurt, erate.
- O erată la un standard european/internațional este un document suplimentar la una sau mai multe versiuni lingvistice oficiale ale unui standard european/internațional, care corectează una sau mai multe erori sau ambiguități introduse din greșeală în timpul redactării sau tipăririi și care ar putea duce la aplicarea incorectă sau nesigură a acestor versiuni. Eratele la standardele europene/internaționale sunt adoptate identic la nivel național și conțin, de regulă, în indicativ caracterele „AC”, „AC1” … pentru standardele europene și „C1”, „C2” … pentru standardele internaționale.
Exemplu de erată europeană adoptată la nivel național:
SR EN 12504-1:2019/AC:2020 (erată CEN) este erata standardului român SR EN 12504-1:2019 și adoptă identic standardul-erată european EN 12504-1:2019/AC:2020.
Exemplu de erată internațională adoptată la nivel național:
SR ISO 10605:2021/C1:2021 (erată ISO) este erata standardului român SR ISO 10605:2021 și adoptă identic erata internațională ISO 10605:2008/Cor 1:2010.
Acest tip de erată are un preț, care este dependent de numărul de pagini.
- O erată la versiunea română a unui standard european/internațional este un document suplimentar la versiunea lingvistică română a unui standard european/internațional, care corectează erori sau ambiguități introduse prin traducere, redactare sau tipărire și care ar putea duce la aplicarea incorectă sau nesigură a versiunii române. Acest tip de erată conține, de regulă, în indicativ caracterele „C91”, „C92”…
Exemplu de erată la versiunea română:
SR EN ISO 8420:2003/C91:2005 (erată ASRO) este erată la versiunea română a standardului
SR EN ISO 8420:2003.
Acest tip de erată se pune gratuit la dispoziția cumpărătorilor versiunii române.
- O erată la un standard român original care corectează una sau mai multe erori sau ambiguități introduse din greșeală în timpul redactării sau tipăririi și care ar putea duce la aplicarea incorectă sau nesigură a acestui standard. Acest tip de erată conține, de regulă, în indicativ caracterele „C91”, „C92”…
Exemplu de erată la un standard român original:
SR 13510:2006/C91:2008 (erată ASRO) este erata standardului român original SR 13510:2006.
Acest tip de erată se pune gratuit la dispoziția cumpărătorilor standardului român.
Standardele române sunt standardele aprobate de ASRO. Acestea pot fi standarde române originale (a se vedea răspunsul de la întrebarea 2) și standarde române care adoptă standarde/documente de standardizare europene/internaționale.
Standardele române originale se elaborează în limba română, prin urmare textul lor este aprobat și publicat în limba română.
Standardele europene și internaționale se elaborează, de regulă, în limba engleză, dar pot avea trei versiuni oficiale. Standardele europene elaborate de CEN și CENELEC au, teoretic, trei versiuni oficiale, engleza, franceza și germana. Standardele europene elaborate de ETSI au o singură versiune oficială, engleza. Standardele internaționale, elaborate de ISO și IEC, au teoretic două versiuni oficiale, engleză și franceză.
Pentru standardizarea română, standardele europene sunt obligatoriu de adoptat identic ca standarde române (acest lucru nu înseamnă și în limba română), într-un interval de aproximativ 6 luni de la data publicării. Această datorie îi revine lui ASRO, în calitate de organism național de standardizare. Una dintre metodele de adoptare, permisă prin regulament de standardizarea europeană, reprezintă anunțarea la nivel național a adoptarii standardului european ca standard român și punerea lui la dispoziție pe piață, prin vânzarea unui document care trebuie să conțină, minim, indicativul standardului român, titlu standardului în limba română, sigla ASRO, declararea identității dintre standardul român și cel european, plus declarația privind dreptul de proprietate al lui ASRO asupra standardului. Toate aceste informații apar pe coperta de standard român. Textul acestui standard român este reprezentat de textul standardului european în engleză plus coperta și preambulul acestuia. La cerere, la vânzare, poate fi înlocuită versiunea engleză cu versiunea franceză sau germană, dacă există.
De ce permite standardizarea europeană aplicarea acestei metode de adoptare (metoda anunțului)?
Cele trei organizații europene de standardizare aprobă și publică lunar, împreună, un număr de 100-150 de standarde europene. Toate aceste standarde trebuie adoptate la nivel național în decurs de 6 luni. Prin urmare, ASRO trebuie să adopte lunar, ca standarde române, 150 de standarde europene. Această obligație nu poate fi îndeplinită decât prin aplicarea metodei anunțului, urmând ca ulterior, pentru standardele de interes, ASRO să elaboreze și să aprobe, cu sprijin financiar de la părțile interesate, versiunea în limba română. Prin urmare, standardul român va avea patru versiuni care pot fi puse la dispoziția utilizatorilor de standarde prin vânzare: engleză, franceză, germană și română.
Acest mod de adoptare se aplică în toate țările membre CEN, CENELEC, ETSI.
În rare cazuri, ASRO adoptă un standard european, direct prin elaborarea versiunii în limba română.
România este una dintre țările, a căror limbă oficială este alta decât engleza, franceza sau germană, cu cele mai multe versiuni în limba națională a standardelor europene.
Concluzie
Se consideră standard român un standard al cărui indicativ începe cu SR, care are o copertă de standard român și al cărui text poate fi în limba engleză, franceză, germană sau română.
Da, pot fi aplicate standarde anulate.
Mai mult, o parte din standardele armonizate citate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sub Regulamentul UE 305/2011, prin aplicarea cărora se dovedește prezumția de conformitate a produselor de construcție cu cerințele acestui regulament, sunt standarde anulate. Există și alte regulamente și directive pentru care se aplică standarde anulate.
De asemenea, se pot aplica standardele anulate în contractele între părți, prin acordul celor implicați.
Utilizarea standardelor anulate nu este cea mai fericită dintre soluții, dar poate fi necesară în anumite situații. În astfel de cazuri, se recomandă ca cei implicați să cunoască și să aplice și edițiile în vigoare ale acestor standarde, cu respectarea cerințelor impuse din standardul anulat.
Poate fi membru al unui comitet tehnic ASRO orice persoană fizică sau juridică, interesată de un anumit domeniu de standardizare, care are dorinţa să participe la această activitate, are acces la Internet, cunoaşte limbi de circulaţie internaţională şi se obligă să respecte regulamentele de funcţionare ale ASRO și ale organizaţiilor europene şi internaţionale, standardele metodologice şi plăteşte taxa anuală de membru.
Mai multe informații despre participare în ASRO/CT-uri, găsiți aici.