România este statul cu cel mai redus procent de populație conectată la sistemele centralizate de aprovizionare cu apă din UE, aproximativ 30% din populație folosind apă din surse individuale, precum: fântâni sau puțuri forate, „apă neverificată din punct de vedere al calității”, spune Ministerul Sănătății
La nivel european, în anul 2020, a intrat în vigoare Directiva (UE) 2020/2184 a Parlamentului European privind calitatea apei destinate consumului uman care a avut termen de transpunere în legislația națională data de 12 ianuarie 2023.
Astfel, din 28 ianuarie, a intrat în vigoare Ordonanța nr 7/2023 privind calitatea apei destinată consumului uman. Aceasta presupune, printre altele, depistarea și înlocuirea tuturor elementelor de plumb din clădiri pentru a fi evitată contaminarea rețelei de distribuție a apei.
Printre cerințele de siguranță privind sistemul de distribuție interioară a apei potabile, se numără și identificarea și înlocuirea componentelor de plumb din instalații, precum și evaluarea și gestionarea riscurilor generate de plumb.
Un rol foarte important în Ordonanța nr: 7/2023 îl joacă standardele. Acestea sunt citate ca referențiale pentru stabilirea metodelor de prelevare a probelor și a punctelor de prelevare.
Astfel, probele se prelevează și se manipulează potrivit scopului de prelevare B corespunzător standardului SR EN ISO 19458, Calitatea apei. Prelevare pentru analiză microbiologică.
De asemenea, prelevarea de probe din rețeaua de distribuție, trebuie să respecte standardul SR ISO 5667-5, Calitatea apei. Prelevare. Partea 5: Ghid pentru prelevarea apei potabile din stațiile de tratare și rețeaua de distribuție.
Iar pentru parametrii microbiologici, prelevarea de probe din rețeaua de distribuție se realizează și se manipulează potrivit scopului de prelevare A corespunzător standardului SR EN ISO 19458, Calitatea apei. Prelevare pentru analiză microbiologică.
Un alt standard la care se face referire este SR EN ISO/IEC 17025, Cerințe generale pentru competența laboratoarelor de încercări și etalonări. Astfel, metodele de analiză utilizate de laboratoarele înregistrate la Ministerul Sănătății pentru monitorizarea calității apei potabile în scopul monitorizării și demonstrării conformității cu prevederile ordonanței trebuie să fie validate și documentate în conformitate cu acest standard.
În scopul evaluării echivalenței dintre metodele alternative și metodele prevăzute în prezenta anexă, evaluatorul prevăzut conform Ordinului ministrului sănătății nr. 764/2005, cu modificările și completările ulterioare, se vor utiliza standardele:
- SR EN ISO 17994, Calitatea apei. Cerințe pentru compararea recuperării relative a microorganismelor prin două metode cantitative;
- SR EN ISO 16140, Microbiologia lanțului alimentar. Validarea metodelor. Partea 2: Protocol pentru validarea metodelor alternative (supuse dreptului de proprietate.
Pentru metodele de analiză pentru determinarea parametrilor microbiologici se vor utiliza standardele:
- SR EN ISO 9308-1, Calitatea apei. Numărarea Escherichia coli şi a bacteriilor coliforme. Partea 1: Metoda filtrării prin membrană pentru ape cu conţinut scăzut de bacterii;
- SR EN ISO 9308-2, Calitatea apei. Numărarea de Escherichia coli şi de bacterii coliforme. Partea 2: Metoda numărului cel mai probabil;
- SR EN ISO 7899-2, Calitatea apei. Identificare şi numărare a enterococilor intestinali. Partea 2: Metoda prin filtrare pe membrană;
- SR EN ISO 6222, Calitatea apei. Numărarea microorganismelor de cultură. Numărarea coloniilor prin însămânțare în mediu de cultură nutritiv agar;
- SR ISO 14189,Calitatea apei – Numărarea Clostridium perfringens – Metoda filtrării prin membrană;
- SR EN ISO 11731, Calitatea apei. Numărarea Legionella, pentru conformitatea cu valoarea stabilită în anexa nr. 1 tabel D;
- SR EN ISO 10705-2, Detectarea şi numărarea bacteriofagilor. Numărarea colifagilor somatici;
Acesta este unul dintre multiplele exemple prin care standardele oferă soluții reale la problemele de pe agenda UE, sprijină procesul de elaborare a politicilor europene și intervin ca elemente de suport în sprijinul legislației.