Primul standard european anti-doping

Comitetul European pentru Standardizare (CEN) a publicat recent primul standard european care are ca scop prevenirea dopajului în sport și care garantează o piață sigură pentru nutriția sportivă.

EN 17444 – Doping prevention in sport – Good development and manufacturing practices aimed at preventing the presence of prohibited substances in food intended for sportspeople and food supplementsprevine prezența substanțelor interzise în alimentele și în suplimentele pe care le folosesc.

Una dintre acțiunile care au (că te referi în acest context la acțiuni) ca scop prevenirea dopajului este asigurarea faptului că sportivii care participă la competiții nu ingerează alimente contaminate de substanțe dopante prin dieta lor.

Standardul EN 17444 stabilește cele mai bune practici pentru prevenirea prezenței substanțelor interzise în alimentele destinate sportivilor și în suplimentele alimentare ale acestora.

EN 17444 va armoniza dezvoltarea și practicile de fabricație pentru a garanta o alimentație și o piață europeană  a suplimentelor alimentare destinate sportivilor sigure și va oferi consumatorilor capacitatea de a identifica produsele care respectă standardul, prin informații de etichetare relevante.

Standardul descrie mai multe procese pe care companiile producătoare de nutriție sportivă care implementează standardul ar trebui să le instituie pentru a reduce riscul prezenței substanțelor interzise aflate pe lista  World Anti-Doping Agency (WADA).

Publicarea acestui prim standard european privind dopajul este o etapă esențială pentru îmbunătățirea informațiilor consumatorilor privind dopajul în nutriția sportivă și pentru a răspunde cererii sportivilor de produse nutriționale sigure.

Standardul nu a fost încă adoptat de către ASRO, dar poate fi achiziționat de la Departamentul Vânzări – Standarde străine: e-mail vanzari@asro.ro.