Cum va afecta Brexit-ul standardizarea europeană?

Au trecut 47 de ani de când Regatul Unit a aderat la Uniunea Europeană. Prin decizia acestuia de a se retrage de pe piața unică europeană, la începutul anului trecut, al 47-lea a fost și ultimul an în cadrul UE.

Până pe 31 decembrie 2020, UE și UK au convenit asupra unei perioade de tranziție, și au colaborat pentru a găsi soluții la probleme comune. Una dintre acestea este reprezentată, spre exemplu, de permiterea Irlandei de Nord (care are o postură diferită de restul UK) de a rămâne pe teritoriul vamal al Regatului Unit și de a beneficia, în același timp, de piața unică europeană.

Începând cu 01 ianuarie 2021, Regatul Unit a pus în aplicare noi legi care reglementează siguranța și performanța anumitor produse. Marcajul CE (care va mai fi acceptat pe produse doar până la sfârșitul anului 2021, cu excepții specifice pentru dispozitivele medicale unde termenul este jumătatea anului 2023) va fi înlocuit de marcajul UKCA. Regatul Unit este oficial o țară terță și legislația UE nu i se mai aplică. Află mai multe: https://bit.ly/34wG8g0.

BSI (Organismul național de standardizare al Regatului Unit) este o parte esențială a pieței din Marea Britanie, sprijinind mediul de afaceri, autoritățile, sistemul medical și utilizatorii de produse, inclusiv consumatorii. BSI își va menține rolul de furnizor de servicii de încredere și va continua să vină, la nivel mondial, cu cele mai bune practici la problemele care afectează persoanele, organizațiile și societatea în general. Mai multe informații:  https://bit.ly/3hu1r7e.

Pentru a asigura stabilitatea continuă a sistemului european de standardizare și pentru a oferi încredere afacerilor și consumatorilor europeni, membrii CEN și CENELEC au convenit în cadrul Adunării Generale, care a avut loc online pe data de 18 iunie 2020, să prelungească perioada de tranziție actuală pentru membrii lor din Regatul Unit, BSI, până la 31 decembrie 2021.

Pe parcursul perioadei de tranziție, BSI va continua să aibă statutul de membru cu drepturi și obligații depline în cadrul Sistemului european de standardizare, ca țară din afara SEE, independent de acordurile politice sau de altă natură dintre UE și Regatul Unit.

BSI va fi astfel în continuare membru cu drept de vot al CEN și CENELEC, la fel ca și membrii Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) și nu există nicio sugestie că acest lucru se va schimba.

Plecarea va însemna că Marea Britanie nu va fi parte la discuțiile din cadrul CEN și CENELEC cu privire la nevoile specifice ale UE în raport cu un anumit standard, nici la discuțiile despre mandate sau decizii cu privire la standardele armonizate.

Cuvântul „armonizat” este important aici; un standard european este un standard unic pentru cei 33 de membri CEN / CENELEC, dar este armonizat numai dacă îndeplinește anumite criterii. Trebuie să fi fost pregătit ca răspuns la o cerere specifică a Comisiei Europene (Mandat CE), iar CE trebuie să fie convinsă că rezultatul îndeplinește cerințele sale. De asemenea, trebuie să existe o referință la EN în Jurnalul Oficial al UE.

CEN este responsabil pentru elaborarea de standarde pentru cei 33 de membri ai săi. Aceștia includ Islanda, Norvegia și Elveția – cei trei membri ai AELS din afara UE – și membrii potențiali ai UE Macedonia și Turcia. CEN are, de asemenea, 17 membri afiliați în Europa de Est, Africa de Nord și Orientul Mijlociu și trei organizații partenere, inclusiv Standards Australia.

BSI este încrezător că statutul său de membru va continua și după această perioadă și va colabora cu ceilalți membri CEN și CENELEC pentru a veni cu cele mai bune soluții pentru Regatul Unit.